Salut. In cele ce urmeaza mi-am propus sa aduc cateva lamuriri( si mai ales completari ) asupra acestui subiect. Cum spuneam si in primul meu post problema reprezentarilor de pe reversul monedelor in discutie este ceva mai complexa. Iar cand am concluzionat ca "forma arcului cred ca este data de iconografia vremii" probabil ca am anticipat un pic sarind peste niste etape explicative, pe care voi incerca sa le prezint mai jos. Imi fac deci mea culpa si incep: cum am amintit Heracles, personaj de factura greaca, a reprezentat in antichitate principalul model masculin, si desi a "urcat" pe scara sociala doar pana la statutul de semizeu, acesta a reusit sa depaseasca in notorietate multe divinitati consacrate ale panteonului greco-roman si chiar al celui oriental. Fapt ce apare oarecum firesc , Heracle fiind totodata simbolul eroului umanizat cu dubla descendenta (tata divin / mama muritoare) care reuseste in toate incercarile si capata in final recunostinta divina. Poate si din acest motiv multi dintre dinastii perioadei elenistice au cautat sa se identifice cu personajul Heracles. Este si cazul lui Alexandru Macedon (poate cel mai cunoscut dintre conducatorii elenistici) care apare in nenumarate randuri purtand pe cap blana leului din Nemeea, atribut incontestabil heraclian, aceasta fiind doar o forma de exprimare a afinitatii dinast-semizeu. In foarte multe cazuri Heracle insusi apare singur pe monetele diferitilor regi ,pe revers fiind facuta mentiune BASILEUS urmata dupa caz de numele conducatorului. Si aceasta ca o garantie a legaturi dintre conducator si erou si a protectiei acordate regatului de catre cel din urma. In fine acestea sunt discutii pur teoretice insa in explicare iconografiei trebuie sa patrundem in mentalul vremii si sa incercam sa-i intelegem justificarile.
Revenind la monetele aflate in discutie ar trebui facuta precizarea ca sunt grecesti emise la Callatis in perioada autonoma. Ori in aceasta colonie a Heracleii Pontice, Heracles este considerat ca zeu protector şi eponim, apare în numeroase inscripţii sau alte materiale epigrafice legate de Callatis sub titulatura de întemeietor. Pe emisiunile de argint, chipul său tânăr, orientat spre dreapta, este redat, pe avers, acoperit în partea superioară cu blana leului din Nemeea, ca o imagine desprinsă din mitologie. Pe revers apar serii de simboluri însoţitoare, cunoscute ca atribute ale acestei divinităţi, ca tolba cu arc şi măciuca, la care se adaugă spicul de grâu, simbolizându-se astfel unele din preocupările importante ale cetăţii, ce constau în practicarea cultivării cerealelor şi desfăşurarea unui comerţ intens cu această marfă căutată în lumea elenistică .
În cazul emisiunilor de bronz, zeitatea menţionată apare pe avers, tot din profil, tot cu un cap tânăr, dar de data aceasta cu o cunună de lauri, iar pe revers sunt „obiectele personale”, tolba cu arc şi măciuca, la care se adaugă din nou spicul de grâu . Aceste reprezentări au fost considerate ca influenţe venite din iconografia monetăriei lui Alexandru cel Mare, respectiv din partea coloniei fondatoare, Heracleea Pontica.
Acestea fiind zise se cuvine sa abordam si problema arcului. In reprezentarile amintite este infatisat un arc incordat, asezat alaturi de sageti intr-o tolba de tip gorytos. Acest tip de tolba, a devenit celebra in istorie datorita utilizarii sale preponderent de catre sciti si ulterior va fi preluata si de alti arcasi calareti (si nu numai) insa la origini este de factura greaca.
In esenta gorytosul reprezenta o "cutie" ce ingloba atat tolba sagetilor cat si o teaca pt 2/3 din arcul incordat. Nu s-au pastrat foarte multe artefacte care sa intregeasca acest tip de tolba insa probabil ca cea mai cunoscuta placa de gorytos este cea apartinand regelui macedonean Filip II descoperita in mormantul acestuia de la Vergina.
Placa este decorata cu scene ce par sa inchipuie caderea Troiei.
O alta placa de gorytos foarte cunoscuta este cea descoperita intr-un mormant apartinand unei capetenii scite ,databil in secolul IV a.Chr. Este vorba de kurganul de la Chertomlyk . Piesa a fost lucrata din aur de catre mesteri greci si infatiseaza tot un episod al Iliadei : descinderea lui Achilles pe insula Skyros.
Tot din mediul scitic mai este cunoscuta o alta placa de gorytos, descoperita in mormantul princiar de la Solokha. Realizata din argint si manufacturata tot de artizani greci, placa este decorat cu un episod din istoria scitilor, relatat de Herodot ( Herodot, Istorii IV, 2-3) si anume lupta dintre scitii batrani si cei tineri.
In fine nu voi relata aici textul ca nu isi are rostul insa se cuvine a fi retinuta conexiunea intre aristocratia scitica, comunitatea greaca si Herodot. Si daca tot am amintit de parintele istoriei cred ca ar fi nimerit "sa pun coarda pe arc" daca imi este permisa expresia
si sa inserez aici ceea ce ne transmite acesta despre Heracles si despre sciti:
" VIII. Aşa povestesc sciţii despre ei înşişi şi despre ţinutul din sus de ei. Iată însă ce spun şi elenii care locuiesc în Pont: Heracles, pe când mâna vacile lui Geryon, a ajuns în această parte a lumii, pe atunci pustie, astăzi locuită de sciţi. Geryon sălăşluia în afara Pontului, avându-şi lăcaşul în insula pe care elenii o numesc Erythreia, cea din faţa Gedeirei, iar Gedeira se află dincolo de coloanele lui Heracles pe ţărmul Oceanului. Merge vorba, fără să fie însă dovedită în fapt, că Oceanul, după ce izvorăşte la soare-răsare, înconjoară cu apele lui tot pământul. Aşadar, când Heracles a ajuns de aici pe meleagurile numite acum Sciţia, apucându-l viscolul şi gerul, s-a acoperit cu pielea de leu şi a adormit. În vremea asta iepele de la carul lui care păşteau deshămate, s-au făcut nevăzute printr-o minune cerească.
IX. Când s-a deşteptat, Heracles a început să şi le caute şi, străbătând toate coclaurile, a ajuns în cele din urmă pe pământul numit Hylaia. Aici el a dat într-o peşteră peste o făptură jumătate fată, jumătate viperă: de la brâu în sus era femeie iar de la brâu în jos, şarpe. Văzând-o şi minunându-se, Heracles a întrebat-o dacă nu cumva i-a văzut iepele rătăcite. Ea i-a răspuns că într-adevăr iepele se află la ea, dar că n-are de gând să i le dea înapoi mai înainte de a se împreuna cu ea. Învoindu-se cu acest preţ, Heracles i-a fost bărbat. Femeia însă amâna mereu sa-i înapoieze iepele, vrând să trăiască cu Heracles cât mai multă vreme, iar el ardea de nerăbdare să şi le ia şi să plece. Până la urmă, dându-i-le, i-a spus: „iepele acestea rătăcite până aici eu ţi le-a scăpat, iar tu m-ai răsplătit: cu tine am zămislit trei feciori. Învaţă-mă acum ce trebuie să fac cu ei când vor ajunge mari, sa-i aciuiez oare pe aici unde sunt eu stăpâna locurilor sau să-i trimit la tine?” Aceasta l-a întrebat ea pe Heracles, la care, spun sciţii că el ar fi răspuns: „Când vei vedea copii ajunşi la vârsta bărbăţiei, n-ai să greşeşti dacă vei face aceasta: pe acela dintre ei pe care îl vei vedea întinzând aşa acest arc, şi încingându-se cu cingătoarea aceasta în chipul următor, pe acela să-l faci moştenitorul locurilor. Dar pe cel care nu va trece de încercările ce ţi le las în seamă să îl izgoneşti din ţară. Dacă mă vei asculta, de mare bucurie ai să ai parte şi vei împlini şi poruncile mele”.
X. Atunci, întinzând unul din arcuri (pentru că până în acea vreme Heracles purta două), şi arătându-i cum se prinde cingătoarea, Heracles i-a dat [femeii] arcul şi cingătoarea care avea în vârful cataramei o cupă de aur, iar după ce i le-a dat, a plecat. Ea, când copiii pe care i-a născut au ajuns bărbaţi, le-a dat următoarele nume: unuia din ei Agathyrsos, următorului Gelonos, iar celui mai tânăr Scythes. Aducându-şi atunci aminte de povaţa [lui Heracles], a săvârşit cele poruncite de el. Doi dintre copii ei, Agathyrsos şi Gelonos, neizbutind să treacă încercarea la care au fost supuşi, au plecat din ţară alungaţi fiind de mama lor; în schimb, cel mai tânăr dintre ei, Scythes, trecând-o cu bine, a rămas pe loc. Din Scythes, fiul lui Heracles, se trag regii de totdeauna ai sciţilor, iar după cupa de la brâu, până şi azi sciţii poartă cupe la cingători. Ca Scythes să rămână [în ţară] a uneltit chiar mama lui. Acestea le povestesc elenii care locuiesc în Pont." ( Herodot, Istorii IV, 8-10). Ca si nota as dori sa adaug ca agatarsii au fost localizati ca si grup cultural in nord-vestul Transilvaniei iar ghelonii (sau helonii) pe undeva prin spatiul Ukrainei actuale in zona Poltava.
Ce isi doresc sa releve aceste argumente. Faptul ca reprezentarile de pe monedele callatiene sunt arhetipuri grecesti cu oaresce inrauriri in lumea scitica, dar care conserva modele elenistice bine conturate. De aceea am spus ca forma arcului cred ca este data de iconografia vremii si nu are legatura cu getii. Spre comparatie voi posta o moneda din arealul Bosforean , purtand pe avers capul zeului Pan iar pe revers arcul si sageata precum si legenda PAN (se intalneste si forma PANTI) prescurtarea de la numele anticului Panticapeum, capitala regatului bosforean.
Monedele sunt relativ contemporane, influenta scitica fiind prezenta si in aceasta zona; totusi reprezentarea este diferita iar locul gorytosului este luat de o simpla sageata. Totul se reduce in acest context la iconografie. Si exemplele ar putea continua, dar nu o sa mai insist.
In legatura cu arcurile geto-dacilor consider ca singurele izvoare pertinente( cu exceptia celor scrise -a se vedea in special Ovidiu) raman reprezentarile de pe columna traiana si monumentul triumfal de la Adamclisi. Voi mai revenii asupra subiectului.
Cam asta ar fi.
Acum, in legatura cu Apollo si arcul sau pot fi purtate multe discutii si cu siguranta se vor naste controverse. Marturisesc ca nu am fost niciodata un fan al divinitatilor si am asimilat atat cat mi-a trebuit insa din cate stiu Apollo isi are originea in Imperiul Hitit si pentru o localizare mai exacta as mentiona Anatolia. Un basorelief infatisand arcul hittit ,decoperit la Hattusha.
Aici voi incerca sa citez, nu prea stiu cum se face pe forum, iar daca nu imi iese imi cer scuze.
"Atunci cum iti explici ca Apollo este reprezentat cu un arc lung? In toate reprezentarile si in toate perioadele elene.Cum iti explici ca Diana zeita vanatorii era cu arc tot curbat?"
As spune ca e dificil de tras o asemenea concluzie intrucat apar o serie de probleme stilistice, si cred din nou ca totul s-ar reduce la iconografie si de ce nu la centrele de productie si chiar la mester/pictor. O alta observatie care se impune ar fi aceea ca pt perioada elena exista foarte putine reprezentari sculpturale infatisand clar arcul lui Apollo. In acest context sursele de documentare sunt reprezentate de ceramica pictata greceasca, produsele de orfevrarie precum si evidenta numismatica. Voi incerca sa pun cateva imagini sugetive care sa probeze afirmaiile mele:
Aici sunt reprezentati Apollo si sora sa Arthemis( la romani Diana) ucigand Niomizii. Personal imi este greu sa incadrez un asemenea tip de arc insa cert este ca ambele divinitati folosesc acelasi model de arma. Sa zicem ca ar fi un arc lung. Aici ar trebui sa fac o paranteza si sa specific foarte clar ca nu prea am inteles la ce a vrut sa se refere Florin cand a notat despre Diana ca "era cu arc tot curbat". Adica era diferit de cel lung sau aidoma acestuia. Daca se refera tot la un arc lung afirmatia se probeaza, daca nu, nu. Inca o ilustatie cu cei doi frati divini, in care Arthemis apare cu acelasi tip de arc iar Apollo poarta lira.
.
