Subscriu, ca Poșta Română.... mai rar. Mi-a trimis Florin niște chestii. Toate bune până aici.
Sosește fițuica prin poștă și mă duc să ridic coletul. După ce stau vreo 40 de minute la rând,
ajung și eu la casă și i-o dau doamnei de la ghișeu. Îmi cere și buletinul, să verifice numele.
Ok, îi dau și buletinul. Începe să-mi spună că trebuie să plătesc o taxă adițională de 21 de lei
pentru că adresa pe care mi-a venit coletul (adică adresa de corespondență) nu e adresa de
buletin. Încep să-i explic doamnei că nu mai este prevăzută în lege de câțiva ani obligativita-
tea flotantului la adresa de chirie. Ei nu-i pasă, să-i plătesc penalizarea.
Asta este, îi zic că îi plătesc cât vrea numai să-mi dea coletul. După care îmi spune că de fapt
nu mi-l poate da că nu a apucat să-l introducă în baza de date că a sosit la sediul respectiv abia
de dimineață (toată povestea se întâmpla în jur de 14.30 după amiaza) și să revin mai spre seară
că poșta se închide la 20 și am timp să revin.
Mă uit la dânsa, mă uit la colet, mă uit iar la dânsa și-i spun: nu vă supărați doamnă, coletul meu
e chiar acolo (acolo fiind exact 2 pași în spatele ei, un singur pas chiar dacă trăiești pe picior mare).
Culmea, îmi răspunde: doamnă, acolo sunt doar niște bețe, dumneavoastră aveți colet.
Îi răspund cu ultima picătură de control de sine posibilă: doamnă, eu niște bețe primesc!
Cu toate acestea refuză să mi le dea și insistă să mă întorc. Încerc să-i explic că la fel ca dânsa, am
și eu un servici și că pe șeful meu nu-l interesează că ei îi este greu să-mi bage numele în calculator
în dreptul coletului și să confirme primirea și că pur și simplu nu am cum să revin până la închidere.
Răspunsul ei: reveniți mâine atunci.
Acestea fiind spuse, m-am deplasat frumos până la sediul 1 al Poștei, care s-a dovedit a nu fi sediul
central până la urmă, să depun o reclamație. Doamna de acolo a pus mâna pe telefon și a sunat la
sediul de la care venisem, după care m-a anunțat cordial că nu este necesar să depun plângere și că
coletul e pregătit pentru ridicare, trebuie doar să merg după el.
Așa că m-am întors. În mod convenabil, doamna s-a ridicat de la ghișeu când am ajuns și a postat o
plăcuță de pauză 15 minute. Și a revenit la ghișeu după o jumătate de oră. Între timp, lumea deja
sătulă de așteptat, a început să vocifereze și doamna de la ghișeul alăturat ne-a invitat pe cei cu
colet fără ramburs să ridicăm pachetul.
Culmea, nu a trebuit să introducă nici o dată de livrare în calculator, nici nu a avut nevoie de buletin
și nici de taxă de adresă de corespondență.
Și ghiciți ce? Pachetul cu bețe de care vorbea doamna cu atâta nonșalanță era... hai că o știți pe asta...
bine-nțeles PACHETUL MEU!
Am pierdut mai bine de 2 ore jumate pentru că o angajată a poștei era supărată că doar ea și colega fă-
ceau toată treaba, în timp ce colegele mult mai tinere ieșiseră în pauza de masă. Și culmea, pe lângă că
sunt mai tinere și nu au aceeași experiență, tot primesc salar mai mare ca ea (asta nu se datorează sub
nici o formă faptului că alea mai tinere știu să folosească calculatoarele, sau că fac același volum de mun-
că într-un timp mai scurt

)
Nu zic că firmele de curierat ar avea angajați mai străluciți (am pățit-o și cu ei; mă sună că în 5 minute
ajung și eu le explic că sunt la servici și pot ajunge cel mai repede în 15 și ei pleacă), dar cel puțin ai
opțiunea să îți aducă ei pachetul unde le indici fără să întâmpini probleme legate de sistem și de stat la
coadă. Ori 15-20-25 lei mi se pare o sumă infimă față de timpul și nervii mâncați cu Poșta Română.